Prezentă la deschiderea unui magazin de bijuterii, dintr-un cunoscut mall bucureștean, Giulia Anghelescu a mărturisit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, care-i motivul pentru care verigheta îi lipsea de pe deget, după o căsnicie de peste zece ani, cu tatăl copiilor săi, Vlad Huidu. Cei doi au bifat în timpul relației lor și o despărțire, de aproape doi ani, peste care au trecut însă cu bine, după ce au reușit să-și rezolve problemele în cuplu.
Giulia Anghelescu trece printr-una dintre cele mai bune perioade ale vieții sale de familie, chiar dacă, pe plan profesional, vedeta a dispărut de ceva timp din lumina reflectoarelor.
Artista nu ne-a ascuns faptul că relația cu soțul său merge cât se poate de bine, dat fiind faptul că ambii s-au maturizat și evită acum să apese pe butoanele care ar declanșa scandalul. Și, cu aceeași sinceritate, ne-a vorbit și despre lucrul care o enervează cel mai mult la partenerul său de viață, dar și despre faptul că cei doi soți sunt doriți la America Express, dar nu se vede, încă, destul de capabilă să facă acest pas.
CANCAN.RO: V-am văzut uitându-vă la niște diamante…
Giulia Anghelescu: Admirăm, normal. Și eu și Antonia mea suntem pasionate de bijuterii. Astăzi nu port nimic. Dar colecționăm bijuterii care au valoare sentimentală. Dar foarte rar ni se întâmplă să cumpărăm ceva, pentru că acestea trebuie să aibă o valoare sentimentală.
CANCAN.RO: Adică vă place să le primiți..
Giulia Anghelescu: Exact, subtil asta am vrut să zic.
CANCAN.RO: Care ar fi cea mai frumoasă bijuterie primită?
Giulia Anghelescu: Clar, de la soțul meu. Primul inel, pe care mi l-a făcut cadou înainte de inelul de logodnă și verighetă. A rămas preferatul meu, pe care-l port. Dar azi am plecat și fără el, și fără verighetă…
( NU RATA: DECIZIE RADICALĂ LUATĂ DE GIULIA ANGHELESCU. SOȚIA LUI VLAD HUIDU PĂRĂSEȘTE BUCUREȘTIUL )
CANCAN.RO: Cum așa… Giulia, fără verighetă..
Giulia Anghelescu: Se mai întâmplă, am ieșit repede din duș. M-am grăbit.
CANCAN.RO: Bănuiesc că aveți aceeași căsnicie frumoasă din ultima perioadă..
Giulia Anghelescu: Exact, din ce în ce mai frumoasă…
CANCAN.RO: Ce nu mai faceți din greșelile trecutului?
Giulia Anghelescu: Nu ne mai enervăm așa de repede. Sau dacă ne enervăm, acum ne trece. Cumva ne-am maturizat și ne cunoaștem îndeajuns de bine încât să știm care sunt limitele celuilalt și să nu mai apăsăm inutil aceleași butoane. Și faptul că vorbim, comunicăm pe orice temă, nu doar despre copii sau despre casă, este unul din punctele noastre forte..
CANCAN.RO: Ce te enervează la el cel mai mult?
Giulia Anghelescu: Multe, dar nu e timp să vorbim. E foarte încăpățânat, mult mai încăpățânat ca mine. Nu credeam că există o astfel de persoană. Se pare că am ajuns în punctul în care eu trebuie să las de la mine.
( CITEȘTE ȘI: “LIMITE CLAR SUNT, CHIAR FOARTE MULTE!” LISTA LUCRURILOR INTERZISE DE GIULIA ANGHELESCU CELOR DOI COPII )
CANCAN.RO: Ai pleca cu soțul la America Express?
Giulia Anghelescu: Cred că-i e frică lui să plece cu mine. Habar nu am. De curând, am fost întrebată pe Instagram. Mi-a scris foarte multă lume, că ar dori să ne vadă acolo. Dar, sincer, eu sunt foarte atașată de copii și încă nu mă pot gândi serios dacă aș putea pleca așa departe de ei. Dar niciodată să nu spui niciodată. Vom vedea, poate prind curaj pe la 50 de ani, măcar.
CANCAN.RO: Ce proiecte aveți în acest moment?
Giulia Anghelescu: Pregătesc o surpriză online, care se va întâmpla pe canalul meu de youtube. Pentru că am făcut o pauză destul de lungă și am renunțat la partea de vlog. O să revin pe canalul meu pe care l-am neglijat. La acest proiect lucrez cel mai mult. Și va urma piesa nouă. Și, sincer îmi doresc foarte multă vacanță…
CANCAN.RO: V-ați întors deja pe scenă?
Giulia Anghelescu: Nu m-am întors neapărat pe scenă, dar pregătim show-ul nou. Realist vorbind, cred că mă voi întoarce cu noul show, acela pe care mi-l doresc, abia în toamnă. Dar, cu siguranță, va merita așteptarea.
CANCAN.RO: Solo sau cu trupă?
Giulia Anghelescu: Solo, normal…. Mi-a plăcut mult și cu trupa, dar acum îmi place solo.
( ACCESEAZĂ ȘI: CUM A AFECTAT-O PE GIULIA ANGHELESCU ACCIDENTUL PROVOCAT DE ȘERBAN HUIDU. CUMNATA „CÂRCOTAȘULUI” FACE DEZVĂLUIRI DESPRE TRAGEDIA DIN 2011 )